Branduri

    Smart lighting - ce înseamnă și care sunt beneficiile pentru companii


    În ultima vreme auzim tot mai mult vorbindu-se despre „smart lighting”, despre cum iluminatul inteligent ajută aglomerațiile urbane să facă tranziția spre „smart cities”, iar companiile să devină mai eficiente. Puțini dintre noi știm, însă, ce înseamnă, de fapt, iluminatul inteligent, cum funcționează și care sunt avantajele pe care le aduce în casele noastre, în orașele în care trăim sau în companiile pentru care lucrăm.

    Ce este și cum funcționează iluminatul inteligent

     

    Iluminatul inteligent (sau „smart lighting”) îți permite să poți controla de la distanță, de obicei prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul mobil sau pe o tabletă, luminile dintr-un spațiu mai mare sau mai mic (oraș, casă, birou etc.). Poți controla intensitatea luminii, culoarea pe care o emit becurile și, în unele cazuri, poți chiar pune muzică în încăpere, dacă becul vine la pachet și cu o micro-boxă încorporată. Cu alte cuvinte, poți să obții rapid atmosfera ideală pentru un film, o cină romantică, pentru citit cartea ta preferată sau pentru un somn odihnitor.

     

    Smart lighting-ul utilizează un sistem care conectează becurile inteligente la un hub legat, la rândul său, la un router. Acesta le permite celorlalte dispozitive conectate (cum ar fi telefonul mobil sau tableta) să comunice cu becurile și să le controleze.

     

    Există și sisteme care nu au nevoie de hub și care se pot conecta direct la WiFi. De asemenea, mai trebuie menționat că sistemele inteligente de iluminat nu pot fi controlate exclusiv prin intermediul aplicațiilor. Unele permit și folosirea asistenților vocali. HomeKit-ul Apple, Echo de la Amazon sau Home de la Google au toate asistenți vocali care pot fi folosiți pentru a controla inclusiv becurile inteligente dintr-o clădire.

     

    campus

     

    Iluminatul inteligent anulează și noțiunea de „întrerupător”: atunci când intri într-o cameră, senzorii îți vor detecta prezența și vor aprinde lumina automat, fără ca tu să mai fii nevoit să faci ceva. Vorbim aici tot de telefonul mobil și de tabletă, ele devenind  comutatoare inteligente wireless care îndeplinesc de la distanță rolul de întrerupător.

     

    Există și comutatoare inteligente asemănătoare cu cele clasice, dar sunt de această dată magnetice și pe bază de baterii. Ele poartă numele de „variatoare” și pot fi amplasate oriunde, cu ajutorul unei simple benzi adezive. Un singur variator poate controla până la zece becuri în același timp, având o rază de acțiune de peste 12 metri.

     

    Becurile inteligente

     

    Un bec inteligent e, de fapt, un bec de tip LED, adică una dintre cele mai economice și mai ecologice soluții pentru iluminat. Aici vei avea de ales dintre becuri standard, spot-uri și becuri candelă. Având la bază tehnologia LED, acestea nu consumă tot atât de multă energie câtă ar consuma un bec normal în aceleași condiții și pentru a oferi aceeași lumină (becul inteligent consumă cam 9,5W, în timp ce becul normal consumă în jur de 60W). Dacă vei decide că vrei să optezi și tu pentru această soluție, vei avea de ales dintre becuri albe, normale, sau becuri colorate, care costă mai mult, dar permit o gamă foarte mare de efecte vizuale.


    Vezi și: Corpuri de iluminat pentru exterior

    Iluminatul inteligent în contextul IoT și al tranziției către smart cities

    campus

    Rolul smart lighting-ului în tranziția firească către orașele inteligente („smart cities”) a devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai vizibil și cel mai probabil vom vedea, în anii care urmează, implementarea acestei soluții la scară largă, mai ales în contextul dezvoltării IoT (Internet of Things/internetul lucrurilor).

     

    Oportunitățile care se aștern la picioarele aglomerațiilor urbane care adoptă soluția iluminatului inteligent țin, în primul rând, de reducerea considerabilă a costurilor (studiile arată că acestea pot fi reduse cu până la 50%, iar în unele cazuri chiar și cu până la 80%).

     

    E bine de știut și că produsele moderne care formează nișa de smart lighting pot ajuta orașele și autoritățile inclusiv să monitorizeze mai eficient mediul, să crească siguranța publică și pe cea din trafic, să aducă un upgrade conectivității (hotspot-uri WiFi) sau să ofere soluții „location-based”, „smart parking”/„smart navigation” mai bune.


    Vezi și: Lămpi și tuburi cu LED

    Orașele care au adoptat deja această soluție

     

    O mulțime de orașe care pot fi deja catalogate drept „smart cities” au adoptat această soluție. Mai jos găsești concluziile pe care le-au tras autoritățile de aici după implementarea iluminatului inteligent:

     

    • Oficialii din Copenhaga au declarat că, în urma adoptării acestei soluții, orașul și-a îmbunătățit eficiența energetică, costurile la energie s-au redus cu peste 60%, iar posibilitatea de a gestiona iluminatul de la distanță a dus și la îmbunătățirea considerabilă a siguranței publice a cetățenilor.

     

    • În orașul german Wipperfürth a fost instalată o rețea de smart lighting care le oferă cetățenilor, printre altele, și informații prin intermediul telefoanelor mobile. Prin simpla descărcare a unei aplicații, aceștia pot accesa diverse informații despre retailerii locali, despre diverse oferte pe care le au în magazine, dar și despre locurile de parcare disponibile în momentul respectiv.

     

    • Londra dispune de peste 28.000 de becuri inteligente stradale care sunt parte din implementarea la scară largă a unei soluții de tip PAAS / „platform-as-a-service” (PAAS e o categorie de servicii de cloud computing care oferă o platformă ce le permite clienților să dezvolte sau să gestioneze aplicații fără să se mai lovească de complexitatea construirii și menținerii infrastructurii asociate de obicei cu dezvoltarea sau gestionarea unei aplicații). Platforma din Londra asigură o acoperire de 100% în zonele urbane considerate a fi foarte dense și unde, de obicei, tehnologia mobilă  e deseori indisponibilă. Implementarea iluminatului inteligent a mai dus la reducerea costurilor operaționale, la economisirea energiei, dar și la îmbunătățirea fiabilității pentru integrarea unor viitoare aplicații IoT.

     

    • Oficialii din Bristol, alt oraș care a adoptat soluția iluminatului inteligent, au raportat, de asemenea, reducerea costurilor operaționale, creșterea siguranței publice și îmbunătățirea considerabilă a condițiilor în trafic. Orașul are în acest moment peste 20.000 de becuri inteligente care au dus la o reducere a costurilor cu până la un miliard de lire în fiecare an.

     

    • În San Jose și Los Angeles (Statele Unite) și Barcelona (Spania) soluțiile de smart lighting sunt folosite pentru a oferi o mai bună conexiune de bandă largă mobilă. Stâlpii de iluminat pot fi gestionați de la distanță si oferă hotspot-uri WiFi care îmbunătățesc performanța rețelei mobile în oraș.

     

    • Milton Keyes, un alt oraș din Regatul Unit, e încă un exemplu excelent pentru adoptarea eficientă a soluțiilor de iluminat inteligent în spațiile publice. Aici a fost instalat un dispozitiv de iluminat interactiv, cu WiFi integrat, care dispune de LED-uri și CCTV la 360 de grade (circuit închis de monitorizare cu camere). Sistemul poate fi actualizat pentru a include funcționalități suplimentare.

    Avantajele iluminatului inteligent pentru orașe

     

    Iluminatul inteligent are câteva avantaje care nu pot fi neglijate:

     

    • Reduce costurile energiei și pe cele operaționale, de întreținere;

    • Crește siguranța publică;

    • Scade numărul de accidente din trafic pentru că le oferă șoferilor o vizibilitate mai bună;

    • Impactul asupra mediului e unul mai puțin agresiv decât în cazul iluminatului clasic pentru că și consumul de energie e redus.

    campus

    Alte oportunități de care pot profita orașele inteligente odată cu adoptarea acestei soluții:

     

    • Conexiune de bandă largă mobilă îmbunătățită;

    • Un mai bun control al luminii în trafic;

    • Smart parking;

    • O mai bună administrare a traficului;

    • Stații de încărcare pentru EV-uri (vehicule electrice);

    • Monitorizare eficientă a mediului (emisii, zgomot);

    • Siguranță publică sporită (prin intermediul sistemului de camere video).

    Vezi și: Corpuri de iluminat pentru interior

    Avantajele iluminatului inteligent pentru companii

     

    În contextul de mai sus devine foarte clar faptul că iluminatul inteligent ar trebui să fie un „must” și pentru companii. Prin intermediul adoptării acestei soluții ele își pot optimiza operațiunile și reduce costurile în timp ce își cresc totodată și sustenabilitatea. Un raport al Navigant Research arată că piața produselor smart lighting va ajunge la 4,5 miliarde până în anul 2026, grație implementării la nivel global.

     

    Câteva beneficii pe care le poate aduce smart lighting-ul în companii:

     

    Reducere a costurilor

     

    Un sistem inteligent de iluminat poate genera economii de energie importante și reducerea costurilor pentru companie cu până la 90%, spun experții. Sigur, acest procent are la bază foarte multe variabile, dar, în mare, cifrele și exemplele din viața reală arată că acest lucru e posibil.

     

    Poți controla totul dintr-o mișcare

     

    Dispozitivele inteligente cu LED-uri au senzori care îi permit luminii să se aprindă și să se oprească pe baza datelor provenite de la aceștia. În plus, aplicațiile digitale comunică direct cu senzorii, prin urmare pot regla puterea luminii luând în calcul variabile precum sursele de lumină naturală, intensitatea luminii computerelor și așa mai departe.

     

    Smart lighting-ul le permite persoanelor de la administrativ să controleze fiecare aspect al sistemului de iluminat din clădire de pe un telefon, laptop sau dispozitiv aflat la zece metri, la 1.000 de metri sau la 10.000 de metri. Totul devine mult mai ușor de controlat și de gestionat.

     

    campus

    Sustenabilitate

     

    Sistemele inteligente de iluminat pot fi personalizate în funcție de dorințele sau nevoile companiei și sunt mai eco-friendly decât cele clasice, așa că pot ajuta businessul să își atingă inclusiv obiectivele de sustenabilitate.

     

    Noi oportunități de mărire a eficienței operaționale

     

    Implementarea smart lighting-ului poate fi piatra de temelie pentru transformarea companiei într-una „data driven”, care funcționează mult mai eficient și care își reduce costurile în moduri mult mai inteligente.

     

    Smart lighting-ul poate atrage integrarea în formula de business și a altor soluții și aplicații inteligente, care să le permită companiilor să identifice mai ușor noi oportunități de a-și spori eficiența operațională.

     

    Iluminat mai bun, productivitate mai bună

     

    Majoritatea birourilor nu sunt iluminate corespunzător, iar acest neajuns poate periclita productivitatea angajaților. Smart lighting-ul îți dă posibilitatea să controlezi atât lumina din sala de conferințe în care are loc un brainstorming, cât și pe cea de la birourile din open-space.

     

    Becurile inteligente se ajustează inclusiv în funcție de lumina naturală disponibilă sau de luminozitatea computerului (ca fapt divers, lumina oferită de becurile normale e de trei ori mai mare decât ar trebui să fie atunci când angajatul stă în fața computerului), așa că sunt șanse mari ca gradul de confort al angajaților să fie mai mare. Iar asta se va traduce într-un grad de productivitate mai mare.

     

    campus

     

    Adoptarea smart lighting-ului poate aduce beneficii atât la nivel macro (pentru orașe), cât și la nivel micro (pentru companiile în care lucrăm și casele în care locuim). Acum că ai aflat care sunt avantajele, poți să faci următorul pas și să încerci să implementezi această soluție inteligentă în casa, în compania sau, de ce nu, în comunitatea din care faci parte.