Indiferent de sistemele de iluminat alese, pentru ca ele să poată fi cât mai eficiente din punctul de vedere al consumului și, implicit, al costurilor, este esențial să poată fi conectate la sisteme de control. Cu alte cuvinte, este nevoie de îmbinarea iluminatului cu LED cu tehnologia informației, adică de iluminatul conectat.
Una dintre soluțiile Philips, în acest sens, este aplicația City Touch, prin care datele despre fiecare componentă din infrastructura de iluminat sunt colectate pentru crearea unor grafice, cu ajutorul cărora veți putea vedea care sunt zonele de pe faleză în care consumul de energie ar putea fi redus. Totodată, cu ajutorul unui soft ca Philips ActiveSite, veți avea o monitorizare permanentă a stării de funcționare a sistemului, ca să știți când este nevoie de anumite investiții sau de mentenanță.
Faleza în sine poate deveni un punct de atracție turistică. Puteți realiza acest lucru cu ajutorul unui software ca Interact Landmark, prin care programați de la distanță jocuri de lumină dinamice, pe care le puteți schimba, în funcție de anotimp sau de evenimentele organizate pe faleză.
Totodată, folosind un software ca Interact City, puteți reduce intensitatea luminoasă cu 30%, pe timpul nopții, în intervalele în care nu este lume pe faleză. Apoi, aveți posibilitatea de a crea o atmosferă plăcută, pentru a transforma spațiul într-o experiență memorabilă pentru vizitatori.
La fel ca în cazul grădinilor publice, al podurilor sau al monumentelor, iluminatul falezelor este foarte important pentru crearea unui spațiu cu identitate proprie. Dincolo de rolul său funcțional, lumina poate fi parte dintr-o poveste vizuală, astfel încât vizitatorii să aibă experiențe memorabile.