Vizitați acum site-ul web Philips lighting. O variantă localizată este disponibilă pentru dvs.
Sugestii

    Iluminatul dinamic - ce este și care sunt avantajele unui astfel de sistem


    Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au organizat activitățile în funcție de lumina primită de la Soare. Concret, atunci când privim răsăritul sau apusul, creierul dă un semnal corpului nostru: fie să fie activ, fie să se odihnească. În timpurile moderne, studiile medicale și științifice au demonstrat că este nevoie de o sincronizare între lumina artificială și cea naturală, pentru că acest lucru influențează nu numai modul în care ne orientăm în spațiu, ci și starea de spirit sau productivitatea. Acesta este, de altfel, unul dintre cele mai importante roluri ale iluminatului dinamic, atunci când este folosit în spații închise.

    Cu ajutorul unor sisteme de control inteligente, iluminatul dinamic a devenit un element important al designului și în ceea ce privește clădirile de birouri, spațiile industriale, unitățile de învățământ sau monumentele istorice. În cele ce urmează, v-am pregătit un scurt ghid despre importanța și avantajele iluminatului dinamic.

     

    • Avantajele iluminatului dinamic cu LED-uri
    • Ce este iluminatul dinamic și cum funcționează
    • Rolul iluminatului dinamic
    • În ce situații poate fi folosit, cu succes, iluminatul dinamic

    Ce este iluminatul dinamic și cum funcționează

    Avantajele iluminatului dinamic
    Iluminatul dinamic se definește ca sistemul de iluminat centrat pe activitățile omului (Human Centric Lighting), punând accent atât pe efectele vizuale ale luminii (rolul ei funcțional și estetic), care ne ghidează activitatea, prin felul în care vedem obiectele din jur și percepem particularitățile mediului în care ne aflăm la un moment dat, cât și pe cele non-vizuale, care influențează ceasul intern (organismul are nevoie de un reper temporal pentru a putea funcționa) și, implicit, modul în care gândim și simțim.  
    Cum funcționează un sistem de iluminat dinamic

    Iluminatul dinamic cu LED-uri modifică temperatura de culoare și intensitatea luminii, cu ajutorul unui sistem de control inteligent. Acest lucru este rezultatul îmbinării fluxului luminos de la două sau mai multe corpuri de iluminat diferite, cu tehnologie optică dedicată, creându-se echilibre variabile între lumina rece și caldă.

     

    Rețineți și faptul că un sistem de iluminat dinamic este cu atât mai eficient, cu cât folosiți și senzori de mișcare sau de poziție, cum sunt OccuSwitch Dali, care să fie corelați cu LED-urile. Astfel, luminile vor avea o intensitate mai mică sau mai mare ori se vor stinge automat, în funcție de prezența umană în încăperi. 

    Rolul iluminatului dinamic

    iluminatul dinamic rol

    Sunt cel puțin două direcții în care lumina acționează asupra noastră. În primul rând, ea influențează modul în care privim mediul înconjurător (calea vizuală) și, apoi, felul în care fotoreceptorii din retină setează ceasul biologic, în funcție de cantitatea de lumină albastră la care sunt expuși. Ceasul biologic sincronizează activitatea organismului (oameni, animale, plante) cu ciclul extern zi-noapte.

     

    Potrivit cercetătorilor de la WebMD, corpul nostru produce două tipuri de hormoni. Primul este cortizolul, care ne dă semnalul că trebuie să menținem starea de alertă, deci să fim activi. Acesta este produs dimineața și poate fi asociat cu răsăritul sau cu lumina zilei. Celălalt hormon este melatonina, care setează organismul să se relaxeze. Acesta este produs seara și poate fi asociat cu apusul sau cu întunericul/noaptea. Corpul uman are un ritm circadian de 24 de ore. Producția de cortizol crește pe parcursul zilei și scade spre seară, procesul fiind invers, în cazul melatoninei.

     

    Dacă organismul primește semnalul greșit în timpul nopții, de exemplu, ritmul circadian poate fi dereglat și apare starea de veghe, în locul somnului odihnitor. Din acest punct de vedere, iluminatului dinamic recreează o evoluție a luminii cât mai aproape de cea din natură, astfel încât să dea senzația de confort. Un astfel de sistem nu este folosit, însă, doar pentru spațiile interioare, ci și pentru iluminarea monumentelor istorice, a podurilor sau a clădirilor, de exemplu. Astfel, dacă trecem în revistă principalele roluri ale iluminatului dinamic, acestea ar fi:

     

    • asigurarea orientării în spațiu - un sistem de iluminat eficient înseamnă, mai înainte de toate, că este funcțional; indiferent că este vorba despre un apartament, o clădire de birouri sau un centru comercial, rolul principal al lumii este să ne ajute să ne orientăm în siguranță în spațiul în care ne aflăm la un moment dat; 
    • reglarea ritmul circadian - organismul uman are nevoie de odihnă, pentru a se putea reface după o zi plină; prin urmare, este important ca dimineața, intensitatea luminoasă să fie mai puternică decât cea din timpul serii, astfel încât creierul să primească semnalul extern corect: e ziuă, deci trebuie să fim activi, e noapte, deci trebuie să ne relaxăm; din acest punct de vedere, specialiștii Philips recomandă folosirea becurilor LED, pentru că emit unde de lumină de intensitate diferită, în funcție de nevoile individuale;
    • stimularea puterii de concentrare - un sistem de iluminat dinamic permite reglarea flexibilă a intensității luminoase, în funcție de nevoile individuale; o lumină insuficientă sau prea puternică influențează negativ puterea de concentrare;
    • menținerea productivității și a stării generale de bine - iluminatul dinamic imită, practic, ritmul natural de noapte și zi; este demonstrat științific că acest lucru stimulează productivitatea, comunicarea eficientă și menține starea generală de bine;
    • asigurarea armoniei vizuale - se referă la evitarea poluării luminoase; cu alte cuvinte, o clădire de birouri, de exemplu, poate fi iluminată dinamic, dar în așa fel încât să nu facă notă discordantă cu imobilele din jur; apoi, este important ca lumina să fie suficient de intensă, dar să deservească doar spațiul pe care se află respectiva clădire, mai ales dacă aceasta este situată într-o zonă cu trafic intens, pentru a evita accidentele (efectul de orbire, distragerea atenției participanților la trafic);
    • crearea unei estetici deosebite - cu ajutorul iluminatului dinamic, se pot obține efecte vizuale spectaculoase, mai cu seamă în ceea ce privește grădinile publice sau monumentele, de pildă, acest tip de iluminat fiind un element important de design.

     

    În ce situații poate fi folosit, cu succes, iluminatul dinamic

    Iluminatul dinamic functii

    Iluminatul dinamic poate fi folosit atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, ținând cont de anumite recomandări, pentru ca el să fie sustenabil, funcțional și estetic. Din această perspectivă, domeniile în care se poate utiliza sunt multiple, iar în cele ce urmează, regăsiți câteva exemple relevante.

     

    Iluminatul dinamic al monumentelor istorice și al podurilor

    Iluminatul este un element esențial de design, mai ales atunci când este vorba despre clădiri, monumente, poduri, grădini publice, adică simboluri ale spațiilor urbane și nu numai. În toate aceste cazuri, pe lângă luminile ambientale, de accent, directe sau indirecte, care au un rol funcțional, este esențial și efectul estetic, pentru că el construiește o poveste, pune în valoare importanța istorică, stilul arhitectural unic și creează impresii puternice.

     

    Un sistem ca Philips Intelligent White este format din mai multe becuri LED în culori reci, neutre și calde. Temperaturile culorilor sunt ajustabile, iar culoarea și intensitatea de lumină albă pot fi selectate, în așa fel încât să se obțină efectul vizual dorit. O altă variantă pentru care puteți opta este sistemul Philips Color Kinetics, care, cu lumini colorate de intensitate mare și o multitudine de efecte, pune în valoare detaliile arhitecturale. Conectarea surselor de lumină la sisteme de control inteligente oferă un iluminat dinamic, cu un consum redus de energie.

     

    Iluminatul dinamic în centrele comerciale

    În ceea ce privește centrele comerciale, sistemele de iluminat dinamic pot fi folosite în mai multe scopuri. În primul rând, odată montate în vitrine sau în rafturi, ele oferă posibilitatea de a scoate în evidență anumite produse, în diverse momente ale zilei. De pildă, dacă este vorba despre alimente, dimineața pot fi puse în valoare sucurile de fructe, produsele lactate și de patiserie, care pot constitui un mic dejun delicios. La prânz, în schimb, atenția clienților poate fi îndreptată spre supe sau feluri de mâncare gătite.

     

    Apoi, un sistem de iluminat dinamic este recomandat și pentru zona caselor de marcat sau la intrarea în magazin, pentru ca oamenii să nu își piardă interesul în momentele în care stau la coadă.

     

    Iluminatul birourilor

    De exemplu, pentru o clădire de birouri, este nevoie de menținerea unui echilibru între lumina naturală și cea artificială, în special pentru stimularea productivității și a unei bune comunicări în echipă, dar și pentru un consum eficient de energie. În acest sens, aveți la dispoziție instalațiile de tip DayZone și PowerBalance, de pildă, pe care specialiștii Philips vă recomandă să le sincronizați cu ajutorul unui sistem de control inteligent, cum sunt Philips Dynalite sau interfețele inteligente din gama ToBeTouched.

     

    În cazul în care clădirea este poziționată de așa natură încât în încăperi pătrunde foarte multă lumină de la soare, o astfel de configurație poate fi integrată cu un sistem Somfy animeo IB+ (un sistem de comandă pentru storuri). Astfel, veți asigura un nivel optim de căldură și de lumină. Cu alte cuvinte, este vorba despre un mecanism care detectează cantitatea de lumină naturală din camere și, în funcție de aceasta, este reglată luminozitatea corpurilor de iluminat și sunt ridicate ori coborâte jaluzelele. Așadar, aerul condiționat și lumina artificială vor fi folosite numai atât cât este nevoie.

     

    Iluminatul dinamic în școli

    Iluminatul adecvat este foarte important în școli, pentru că aici este vorba despre procesul de învățare prin care copiii acumulează informații și de modul de predare, prin care profesorii transmit elevilor datele de care ei au nevoie. Prin urmare, specialiștii Philips recomandă folosirea unor sisteme de iluminat dinamic cu produse din gama SmartForm încastrate sau a corpurilor de iluminat pentru interior TL5, cu montare pe perete.

     

    Studiile realizate în școlile din Hamburg, Germania, au demonstrat că folosirea sistemelor de iluminat dinamic în unitățile de învățământ au avut un efect pozitiv asupra puterii de concentrare a copiilor și, implicit, asupra performanțelor acestora. Pe de altă parte, iluminatul flexibil a permis cadrelor didactice să schimbe ambianța, în funcție de activitatea desfășurată, personalizând, astfel, atmosfera.

     

    Iluminatul dinamic în industrie

    În general, spațiile industriale beneficiază de foarte puțină lumină naturală. În acest context, iluminatul dinamic de la Philips creează, practic, un echilibru. Prin sistemele inteligente de control, se poate schimba, din când în când, ambianța din interior. Acest lucru este foarte important pentru spargerea monotoniei, astfel că angajații sunt mai vigilenți și mai atenți.

     

    Dacă este vorba despre un depozit industrial care are acoperiș glisant, de exemplu, și care permite pătrunderea unei cantități însemnate de lumină naturală, corpurile de iluminat de tipul Coreline Recessed, de exemplu, distribuie o lumină mai puțin intensă și, dacă folosiți senzori de lumină, atunci veți obține un control eficient al resurselor, pentru că becurile LED se vor stinge automat când este ziuă și se vor aprinde pe timpul nopții.

    Avantajele iluminatului dinamic cu LED-uri

    Ce este iluminatul dinamic

    Iluminatul dinamic cu LED-uri este inovator, mai ales când este folosit împreună cu sistemele inteligente de programare și de control. Este vorba nu numai de îndeplinirea unui rol funcțional sau estetic, ci și de sustenabilitate. Iată care sunt, pe scurt, principalele avantaje ale unui astfel de sistem:

     

    • asigurarea unui echilibru - intensitatea luminoasă și temperatura de culoare pe care iluminatul dinamic cu LED-uri le reglează în funcție de nevoi asigură un echilibru, fie în sensul folosirii eficiente a luminii naturale în raport cu cea artificială, fie în ideea suplinirii lipsei luminii soarelui;
    • controlul digital - LED-urile pot fi controlate prin sisteme inteligente, astfel, ele putând să-și regleze temperatura de culoare de la cald la rece, emițând o varietate mai mare de culori decât sursele tradiționale de lumină;
    • durabilitate - LED-urile au o durată de viață estimată, în general, până la 50.000 de ore de funcționare; potrivit experților Philips, aceasta s-ar traduce prin folosirea lor timp de 12,5 ani, fără a fi înlocuite;
    • diminuarea costurilor de întreținere - sistemele de iluminat cu LED-uri nu necesită mentenanță; apoi, în cazul iluminatului dinamic din spațiile deschise, există programe de control, cum sunt CityTouch, de pildă, care monitorizează starea sistemului de iluminat per ansamblu și atenționează dacă apar eventuale disfuncționalități; astfel, lucrările de întreținere sunt punctuale și implică mai puține cheltuieli;
    • eficiență energetică - sistemul de iluminat dinamic cu LED permite colectarea de date cu privire la consum, informații care sunt foarte importante pentru chiriașii dintr-o clădire de birouri, de exemplu;
    • efecte vizuale deosebite - iluminatul poate fi controlat printr-un program de calculator, astfel încât utilizatorul să aibă acces la o multitudine de scenarii predefinite pe care le poate utiliza în funcție de nevoi; apoi, există și flexibilitate, ceea ce înseamnă personalizarea scenariilor; când este utilizat pentru iluminatul clădirilor, fațadele pot fi transformate în funcție de evenimentele organizate acolo sau în jur, ori de momentele diferite ale zilei;
    • atmosferă vibrantă în spațiile urbane - iluminatul dinamic din spațiul urban poate da o nouă față clădirilor și altor elemente arhitecturale, în special pe timpul nopții, punându-le în valoare cu tonuri de lumină albă sau culori dinamice pentru a crea o atmosferă vibrantă; iluminatul dinamic din spațiile urbane le reumanizează și îi face pe oameni să se simtă mai conectați la mediul înconjurător;
    • siguranța la locul de muncă - evitarea oboselii vizuale, a monotoniei, a lipsei de energie sunt foarte importante pentru desfășurarea eficientă a activităților noastre, iar iluminatul dinamic poate crea o atmosferă adecvată, oferind posibilitatea schimbării ambianței; astfel, este stimulată starea de vigilență și sunt evitate accidentările din cauza oboselii sau a lipsei de atenție. 
    Iluminatul dinamic este concentrat în jurul activităților omului. Astfel, pe lângă rolul funcțional și estetic, el asigură și sincronizarea dintre lumina naturală și cea artificială sau chiar recreează în spațiile închise ciclul natural zi-noapte, la care organismul uman răspunde prin starea de veghe sau de somn. Rețineți că, dincolo de aceste aspecte, sistemele de programare și control, precum și senzorii de mișcare și de lumină vă oferă posibilitatea de a personaliza iluminatul și de a folosi eficient resursele de energie.
    Sursă:
    Sursă foto: Philips Asset Library