Ergonomia mobilierului nu este singura cerință a unui angajat care petrece ore întregi la birou. Confortul vizual este foarte important pentru sănătatea cât mai îndelungată a ochilor. Potrivit unui studiu publicat în arhiva NCBI, cele mai indicate tipuri de becuri, pentru un iluminat cât mai apropiat de lumina naturală, sunt cele cu tehnologie LED. Alături de acestea, becurile de tip CFL reprezintă nivelul următor în materie de iluminat, iar importanța lor într-un mediu profesional este una foarte mare.
Primul indiciu al existenței unui iluminat neadecvat față de nevoile celor care petrec cel puțin opt ore la locul de muncă este oboseala tot mai frecventă a ochilor. Vederea neclară și senzația de iritare culminează cu durerile de cap, iar o altă consecință pe care puțini dintre noi ar asocia-o cu efectele unui iluminat deficitar este senzația de durere în zona gâtului. Aceasta se datorează pozițiilor foarte incomode pe care nu de puține ori suntem nevoiți să le adoptăm atunci când nu vedem foarte clar ecranul computerului sau hârtiile tipărite.
Atât intensitatea, cât și temperatura de culoare a becurilor LED ne influențează în mod decisiv starea de spirit. Nivelul slab de cortizol, cauzat de lumina insuficientă, ne predispune la migrene și la somnolență. Expuși la o lumină caldă, cu o temperatură de culoare de maximum 3000 K, vom putea face față la ore întregi de citit foi tipărite sau de urmărit monitorul. Lumina rece, cu o temperatură cuprinsă între 5000 și 6000 K favorizează sesiunile de brainstroming, ce necesită multă concentrare, dar provoacă oboseală pe termen lung.
Felul în care arată biroul are o mare influență asupra confortului de peste zi, dar și asupra sentimentului de satisfacție pe care toți îl căutăm. Spațiile de lucru generoase, delimitate abil de zonele comune, precum și culorile neutre, asociate cu petele de contrast inspirate, contribuie la formarea unui climat cât mai prietenos. Dacă spațiul de lucru nu duce lipsă nici de plante ambientale, atunci rețeta unui birou prietenos cu angajații pare completă.
Doar pare, pentru că cerințele moderne ale unui birou cu adevărat potrivit cu un stil de viață ce se vrea tot mai activ, cer corpuri de iluminat pentru interior bine integrate în ecosistem. Lămpile încastrate, corpurile de iluminat decorative sau becurile cu forme și dimensiuni adaptate utilizării într-un spațiu individual dau o identitate aparte oricărui spațiu de lucru.
Adaptarea cât mai bună a sistemului de iluminat la un stil de viață mai prietenos nu implică neapărat o reproiectare. Sfaturile din partea unui designer de interior experimentat te pot ajuta să dai o nouă formă unui spațiu de lucru familiar.