Până nu demult, lucrul de acasă reprezenta apanajul freelancerilor, artiștilor independenți sau persoanelor boeme din toate profesiile liberale. De câteva săptămâni, însă, această modalitate de îndeplinire a atribuțiilor profesionale a devenit o realitate pentru noi toți.
Peste noapte, zeci de mii de profesioniști din companii cu profil financiar, din industria digitală sau din publishing s-au văzut nevoiți să își mute biroul acasă și să își transforme una dintre camere atât în post de lucru, cât și în sală de conferințe.
O mișcare pentru care nimeni nu a fost cu adevărat pregătit, dar ale cărei efecte pot fi ameliorate de la o zi la alta. Alegerile inspirate în privința amenajării și iluminării încăperii pot face mai ușor oricare dintre task-urile care se ivesc peste zi.