Inovaţii în valorificarea luminii naturale

Marks & Spencer,  Sheffield, Marea Britanie  

 

Aflaţi cum îmbunătăţesc soluţiile de iluminat economice sustenabilitatea la Marks & Spencers.

imagine redusă video marks-and-spencer

Iluminatul LED
este o

parte importantă a strategiei noastre de reducere şi asigură niveluri puternice şi constante ale luminii care completează cu adevărat produsele noastre de o calitate extraordinară."

 

- Richard Gillies, Director Plan A, CSR & Afaceri sustenabile

Fructele şi legumele arată proaspete sub lumina proiectată de sistemul de iluminat pentru supermarketuri de la Philips
Atmosferă primitoare în parcare pe timpul nopţii, cu sistem de iluminat economic de la Philips

Provocarea de la client

 

Marks & Spencers este una dintre cele mai mari mărci de supermarket din Marea Britanie. Şi-a asumat un angajament important privind sustenabilitatea, dorind să atingă neutralitatea completă faţă de emisiile de carbon până în anul 2013. În vederea atingerii acestor obiective, sucursala sa din Sheffield a solicitat un sistem de iluminat 100% LED.

Iluminat economic cu LED la Marks&Spencer, Sheffield, cu sistem de iluminat pentru parcări de la Philips

Iluminatul potrivit

 

Magazinele Marks & Spencer sunt sinonime cu cumpărăturile de calitate. Pentru ca soluţiile LED să întrunească standardele exigente ale mărcii, trebuia ca ele să îmbunătăţească experienţa de cumpărare şi să economisească energie. Acest lucru a fost posibil prin selectarea şi amplasarea strategică a sistemelor de iluminat. La exterior, în jurul intrărilor, au fost montate lămpi EW Blast şi Graze care să atragă clienţii în magazin cu lumina lor puternică şi plăcută.

 

După ce intră în magazin, clienţii sunt întâmpinaţi de sistemul de iluminat cu LED pentru supermarketuri Maxos. Acest sistem pe şine inovator care combină corpuri duble şi simple StyliD, conservă energia prin direcţionarea luminii direct pe marfă. Astfel, produsele au un aspect proaspăt şi îmbietor, iar lumina nu este risipită. Gama Powerbalance este folosită pentru iluminatul ambiental general, asigurând o vizibilitate excelentă fără efecte orbitoare nedorite.

Pe lângă faptul că noile corpuri de iluminat sunt ele însele foarte economice, sistemul de comandă inteligent facilitează şi el economia de electricitate. Senzorii de lumină detectează cantitatea de lumină naturală care intră prin ferestre, reducând automat intensitatea luminoasă a corpurilor de iluminat pentru a se obţine un nivel constant al luminii. Sistemele pot fi programate să fie stinse simultan atunci când lumina naturală este suficientă.

 

Magazinul din Sheffield este acum primul supermarket din Marea Britanie iluminat integral cu sisteme LED.

  • PowerBalance gen2
    PowerBalance gen2
    Atunci când e vorba de iluminatul unui spaţiu de birouri cu corpuri de iluminat cu LED, oamenii doresc în general să investească în durabilitate cu condiţia recuperării investiţiei...
  • Maxos LED
    Maxos LED
    Clienţii din sectoarele industrial şi comercial caută soluţii pentru iluminatul general la un preţ corect, care să îndeplinească totodată normele relevante privitoare la aplicaţiil...

Cazuri similare