Deplasări fără griji

Prevenirea accidentelor

 

Lumina albă nu creşte doar senzaţia de siguranţă – ea poate reduce şi probabilitatea de producere a accidentelor rutiere. Studiile recente arată că lumina albă îi ajută şi pe pietoni deoarece sporeşte vizibilitatea pe drumurile cu obstacole sau denivelări.

O analiză ştiinţifică a luminii albe

 

Centrul de Cercetare pentru Iluminat din Troy, New York a investigat dacă lumina albă îmbunătăţeşte vederea periferică a şoferilor. Un panou special a fost amplasat de-a lungul unei porţiuni de drum, simulând mişcarea de apropiere şi îndepărtare de drum. 13 subiecţi au fost supuşi unei serii de teste pe timpul zilei apoi noaptea, drumul fiind iluminat cu lămpi CosmoWhite şi lămpi cu descărcare în vapori de sodiu cu lumină galbenă.

 

În total, au fost efectuate 686 de teste separate, cu panoul mişcându-se după şabloane aleatorii. Când panoul se îndepărta de drum, se preconiza că şoferii vor accelera. Când panoul se apropia de drum, se preconiza că şoferii vor frâna.

Studii revelatoare

 

Rezultatele statistice au reliefat o diferenţă semnificativă privind timpii de reacţie la frânare şi accelerare pentru lumina albă şi cea galbenă. În ambele cazuri, timpul de reacţie a fost mai mic pentru lumina albă, ceea ce înseamnă că şoferii au văzut mai repede obiectele de pe marginea drumului în cazul luminii albe.

Ştiinţa din spatele poveştii

 

Pentru a vedea un obiect, trebuie să existe o anumită diferenţă de luminozitate (şi anume contrast) între obiect şi fundal. Pragul de detecţie a contrastului este diferenţa minimă necesară pentru ca ochiul uman să poată distinge obiectul, fără să distingă neapărat culoarea sau detaliile acestuia.

 

Cu cât este pragul de contrast mai mic, cu atât este mai uşor să detectăm un obiect. Testele arată că lumina albă are un prag de luminozitate mai mic decât lumina galbenă, în special la niveluri de lumină scăzute. Acest lucru înseamnă că este mai uşor să vedem oamenii sau alte obiecte în cazul luminii albe. În consecinţă, pragul de luminozitate scăzut al luminii albe sporeşte siguranţa pentru şoferi şi alţi utilizatori ai drumurilor.

You are now visiting our Global professional lighting website, visit your local website by going to the USA website